sâmbătă, aprilie 05, 2014

Organize - Craft room

Săptămâna aceasta mi-am reorganizat atelierul sau, mai bine zis, jumătate din atelier, pentru că a fost de muncă. Nu este prima dată când încerc să organizez dezastrul din această cameră, dar, de fiecare dată, se face la loc mai repede decât mi-aș fi putut imagina. Când mă apuc de un nou proiect, simt o nevoie mai puternică decât mine să scot mai multe materiale decât îmi trebuie, așa, pentru inspirație. Iar apoi este mult prea greu să le pun la loc. Deci, dezastrul se instalează din nou.

Este foarte important ca spațiul în care creez să mă inspire să fac acest lucru! Iar în ultimul timp nu își mai satisfăcea scopul. Și aveam tendința să fug din această cameră spre living, spre dezamăgirea iubitului meu, cu tot dezastrul după mine, bineînțeles.

Așa că am hotărât să fac ceva în acest sens: am luat toate cutiile, borcanele, coșurile și orice alte obiecte de depozitare am adunat de-a lungul timpului și am început organizarea. Dacă aveți nevoie de inspirație sau motivație, vă invit alături de mine!



Am norocul de a avea un birou imens, pe care încap toate lucrurile de care am nevoie. Mașina de cusut are locul ei bine stabilit, dar, din păcate, și imprimanta a ajuns să îl aibă pe al ei pe biroul meu. Să spunem că nu mă deranjează prezența ei acolo, ne înțelegem bine!


În căutarea mea de spații de depozitare, am găsit și această păpușă de porțelan, o reprezentantă a colecției mele, care m-a însoțit la București. Și care și-a găsit și ea locul pe cutia mea cu ațe, pentru că cele două materiale se potrivesc perfect. Și pentru că trebuie să stea la înălțime, ca o domniță ce este.


Deasupra biroului mi-am dorit foarte mult să am un panou pentru mesaje, pentru că așa am avut când biroul a fost într-o altă cameră. Atunci am avut o bucată mare de polistiren învelită în pagini de ziar. Și mă pierdeam deseori în textele acelor pagini.

 Dar aici am decis să fac trei panouri, din polistiren învelit în material. Mi s-a părut că dă acel aer shabby chic acestei camere. Doar că am făcut o greșeală majoră: le-am pus mult prea sus! Acum trebuie să mă ridic în picioare de fiecare dată când vreau sa le folosesc.


Și acum că toate obiectele mari și-au făcut loc, am început cu mărunțișurile. Foarte multe! Deci o adevărată provocare sa le organizez. 

Am aceste două cutii minunate de lemn de la Le Cose Animate, în care am aranjat papioanele care sunt pe stoc. Iar cireașa de pe tort este această ramă foto cu un mesaj motivațional. Este nevoie mereu de motivație la locul de muncă! 


Cel mai folositor lucru pe care l-am făcut a fost să utilizez borcane pentru a depozita diversele mărunțișuri de pe masa mea. De ce? Pentru că pot vedea ce este înăuntru și nu mai trebuie să le scot mereu pe toate. Și pentru că arată excelent!



Așa că perlele, dantelele, firele pentru brățări și toate mărunțișurile necesare pentru cusut stau foarte frumos, fiecare în borcănașul aferent. Mie îmi place enorm cum arată borcanele, dar poate și pentru că am o pasiune pentru ele. Poate voi avea vreodată ocazia să vă arăt și minusculul meu dulăpior din bucătărie, ca să vă dați seama de această pasiune. 


Această parte a biroului nu mă încântă în mod deosebit, dar arată mult mai bine decât înainte. Acum există o logică, acum nu stau aruncate peste tot. 

Ce am folosit? Un capac de la o cutie, care să nu fie foarte înalt pentru a avea ușor acces la ce este înăuntru: capsator, perforator, pistolul de lipit, foarfece, sfoară, acestea sunt lucruri pe care le folosesc foarte des, mai ales la ambalarea produselor. 


Acestea sunt două conserve învelite în sfoară. Nimic mai simplu! Avem nevoie doar de conserve curate, puțin lipici și sfoară. Lipim sfoara în locul în care începem să înfășurăm, continuăm până când acoperim toată suprafața conservei și lipim din nou capătul la sfârșit. Și astfel toate vor arăta la fel și va exista un echilibru în estetică.

              

Un alt obiect care m-a ajutat foarte mult a fost un suport de cd-uri, care acum susține benzile mele adezive.


Coșulețul auriu din sârmă l-am primit cadou, cu niște produse de la Avon. Acum pot arunca cu ușurință în el diverse lucruri care nu se încadrează în categoriile de mai sus.

În cutia de bomboane cu prune învelite în ciocolată, delicioase <3, am avut norocul să îmi încapă perfect mini-caserolele mele în care îmi țineam mărgelele. Acum pot să pun capacul la cutia de bomboane și gata, nu mai trebuie să folosesc toate căpăcelele minuscule de la fiecare caserolă.


Eu sunt foarte fericită că am reușit să fac din nou un atelier din această cameră și acum mă simt extraordinar aici. Dacă aveți vreo sugestie, dacă vreți să aflați mai în detaliu cum am realizat oricare dintre obiectele de mai sus, lăsați un comentariu mai jos. Și îmi puteți spune și ce tutoriale va doriți să mai vedeți în continuare!

O zi frumoasă cu mult soare în suflet, căci afară este o vreme de toamnă târzie, deși ar trebui să fie primăvară!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu